Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Dorin Chirtoacă scos de sub…

Dorin Chirtoacă scos de sub urmărire penală

Procurorii au dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui Dorin Chirtoacă, pe motiv că acţiunile acestuia nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor (uzurparea puterii de stat (art.339 CP) şi dezordini în masă (art.285 CP)).  Amintim că, Dorin Chirtoacă a fost cercetat penal în cadrul a două cauze penale pornite în urma evenimentelor care au avut loc la 6 – 7 aprilie 2009, care ulterior au fost conexate într-o singură procedură.
Într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale se spune că „analizînd probele administrate în rezultatul efectuării unui şir de acţiuni de urmărire penală suplimentare, procurorii au ajuns la concluzia că probe pertinente, concludente şi utile, ce ar confirma versiunea privind organizarea de către Chirtoacă Dorin a unor dezordini de masă, nu au fost administrate”. 
De asemenea, nu a fost demonstrat că, Chirtoacă Dorin a întreprins careva acţiuni îndreptate spre uzurparea puterii de stat cu încălcarea prevederilor Constituţiei R. Moldova.
Prin urmare, procurorii au conchis că, acţiunile lui D. Chirtoacă nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor incriminate, astfel, existînd circumstanţe care exclud efectuarea urmăririi penale în continuare şi ultimul urmează a fi scos de sub urmărire penală.